Friday 15 May 2009, 12:40
A trecut atat de mult timp... s-au intamplat atatea in viata mea... am deschis blogul de n ori si nu am putut scrie nimic. De ce? Nu stiu!
Prea multe sentimente... era o mica furtuna in sufletul meu, mii de intrebari, mii de dorinte, idealuri spulberate, greutatile vietii... prea multe si nu ma puteam opri sa clarific nici macar un mic punct. De ce? Nu stiu!
Am lasat viata sa isi urmeze cursul, eu nu faceam nimic. Eram prea obosita sa mai reactionez. Si intr-o clipa totul s-a schimbat... Acum... acum... credeam ca furtuna a trecut, insa de fapt... Nu stiu!
Pe de o parte e liniste, dar ma simt obosita. Acum vreau sa fac ceva, sa lupt pentru mine insa ma simt legata de maini si de picioare. Si timpul trece... Acum ma sperie... Mi-am dorit atatea si nu am facut nimic... E oare prea tarziu? Nu stiu!
Ma simt amortita... Imi e greu sa merg mai departe. Am tot ce trebuie pentru a imi ridica moralul si a inainta in viata, dar de ce stau pe loc? Nu stiu!
Monday 30 June 2008, 11:31
Azi este ultima zi din iunie, ultima zi din cea de-a sasea luna a anului. Practic acum ne aflam exact in mijlocul anului. Unii trag linie la sfarsitul lui si contabilizeaza realizarile, esecurile... Mie imi place sa fac o socoteala si acum, sa stiu daca am reusit sa duc la bun sfarsit ce mi-am propus, sa stiu ce mai am de facut, sa analizez putin viata mea. Nu voi scrie aici rezultatul, el este important doar pentru mine, insa ceea ce vreau sa subliniez de fapt este ca nu trebuie sa asteptam sfarsitul saptamanii, a lunii sau a anului pentru a incepe noi proiecte. Daca avem ceva in gand, trebuie sa ne putem pe treaba imediat. Timpul trece foarte repede, parca ieri ma luptam cu nametii si viscolul de pe 3 ianuarie si uite acum cat de cald este. Este o vorba care spune ca nu trebuie sa astepti momentul potrivit pentru a face ceva pentru ca s-ar putea ca altii care nu il asteapta, sa ti-o ia inainte. Asadar, la treaba.
Thursday 24 April 2008, 10:49
Un catel gasit pe strada, lovit, cu picioarele din spate sfasiate... Nu vreau sa ma gandesc la ce dureri groaznice a avut bietul. Povestea lui este din seria celor optimiste. A suferit pe strada, dar pana la urma si-a gasit o familie care are grija de el, il iubeste si il rasfata. Numele lui este Lucky.
Friday 28 March 2008, 10:46
Am intalnit oameni (si nu putini) care ii judeca pe altii pentru felul in care au actionat intr-o anume situatie. Ma intreb: oare e corect asa? Eu personal am judecat, dar cand am fost pusa intr-o situatie asemanatoare, mi-am dat seama ca ratiunea nu se pupa cu realitatea. Sunt momente in viata in care deciziile pe care le iei nu sunt tocmai cele bune, dar nu iti dai seama de acest lucru. In acel moment ai considerat ca e cea mai buna varianta pe care o poti alege. Ulterior ai putut realiza ca nu e chiar asa, dar acea clipa a deciziei nu ti-a prezentat si alte optiuni. Si atunci cum poti sa judecii pe altii? Tu nu simti ceea ce simte o persoana pusa la incercare, nu esti presat de timp, de emotii, de oboseala, de greutatea de a decide ceva important. Fiecare are dreptul sa ia propriile decizii si este singurul raspunzator pentru ele. Nu e treaba nimanui. De ce nu putem sa fim mai intelegatori (si) din acest punst de vedere?
Tuesday 25 March 2008, 11:22
Fraze citite pe net care in aceasta clipa imi ating inimioara... Uneori devin melancolica, asa... fara motiv. Aparent fara motiv. El exista, dar eu nu il cunosc... sau poate nu vreau sa il accept. Dar simt melancolie, simt tristete, simt ca am nevoie de ceva. Uneori ma intreb daca nu este doar o stare pur hormonala, daca nu cumva oboseala isi spune cuvantul... dar de ce orice as face, daca nu e nici un nor in viata mea, de ce simt acel ghimpe in inima? De ce simt ca nu asa ar trebui sa fie? De ce nu pot sa spun "ma simt linistita, implinita, totul e perfect"? Si de ce acele fraze de care spuneam la inceput ma tulbura?
”Cel mai trist lucru in viata e sa-l vezi pe cel pe care-l iubesti iubind pe altcineva… “
” Durerea ce in suflet o port, nu pot s-o mai suport, in lacrimi ma topesc in lacrimi ma trezesc… de ce oare TE IUBESC ?? “
” Imi place sa ma plimb prin ploaie… pentru ca nimeni nu vede ca eu plang… “
” Zambetul celui care sufera este mai dureros decat lacrimile celui care plange"
“ Cel mai nasol lucru este sa te simti in plus acolo unde candva erai totul… “
” Stiu ca te uiti la ea si te gandesti la mine…O atingi pe ea dar ma simti pe mine…Ti-e sete de mine dar te racoresti cu ea…Stiu ca ma vrei pe mine dar te multumesti cu ea… ”
Tuesday 4 March 2008, 04:55
As vrea sa stiu si eu acest lucru. Cum e procesul de indragostire? Te poti si dezindragosti? De ce ne simtim atrasi de o anume persoana din prima clipa cand o vedem, iar de alte persoane de simtim atrasi dupa o perioada de timp mai lunga sau mai scurta. Cum e sa simti ca EL/EA este jumatatea ta, acea jumatate perfecta? Dar oare exista relatie perfecta? Oare legatura dintre 2 persoane care formeaza un cuplu poate fi la fel de puternica pentru tot restul vietii? Cum sta treaba pana la urma?
Tuesday 5 February 2008, 09:27
http://paulandrei.bloging.ro/62/pataniile_unui_mitic_prin_timisoara.html
Tuesday 5 February 2008, 08:45
Suntem alcatuiti din doua parti: corpul fizic si sufletul. Corpul ni-l hranim cu mancarica, mai buna, mai rea, dar avem nevoie de ea si de apa. Insa sufletul nu trebuie si el hranit? Eu consider ca da si tocmai ceea ce ii dam sa pape ne aduce fericire sau tristete. Era o vreme cand ma lasam cuprinsa de nostalgie si traiam in trecut, ma hraneam cu resturi dintr-o perioada in care consideram eu ca fusesem fericita. Nu mai vedeam in prezent nimic, traiam din inertie. Nimic nu ma impresiona si asta nu pentru ca nu ar fi avut ce, dar nu permiteam eu acest lucru. Ma inchideam in casuta mea cu amintiri, le devoram minut de minut, ma hraneam cu lacrimi si suspine si refuzam categoric orice interventie. Eram sigura ca nimic nu se mai poate face. Am gresit enorm atunci si am suferit pe masura. Intr-o lume agitata, intr-un loc in care nu iti gasesti linistea si nu te simti ca acasa, este greu sa te bucuri de viata. Insa trebuie sa stai drept, sa iti asezi amintirile intr-un colt, sa le lasi acolo si sa accepti prezentul. Frumusetea exista, in fiecare norisor alb de pe cerul albastru de vara, in mirosul crud al frunzelor de primavara, in zambetul unui om oarecare pe care l-ai ajutat sa isi ridice bagajul greu pe scarile de la metrou, in joaca unor catei... Orice trebuie sa privim, sa simtim momentul, sa ne bucuram de el. E greu sa fii fericit, dar nu imposibil. Totul e sa iti doresti asta. Nu cauta scuze, nu exista, fa ceva pentru a le combate. Poti papa o inghetata pentru inceput 
Friday 1 February 2008, 08:37
Cum te lasa inima sa abandonezi asa ceva in strada? Si mai ales, daca ti s-a facut mila de el si l-ai dus la un veterinar sa il vindece, cum il poti abandona din nou pe strada? De ce l-ai mai luat daca stiai ca nu poti avea grija de el in totalitate? Catelusul din imagine este Archie. A fost gasit pe strada de 2 "doamne", bolnav rau de tot. L-au dus la veterinar unde a inceput un tratament. Au vrut sa il abandoneze acolo insa vet-ul le-a spus ca e responsabilitatea lor de acum inainte si daca nu il pot tine, sa ii gaseasca un stapan. L-au luat si l-au lasat in strada. Norocul lui a fost ca l-a gasit un suflet bun caruia i s-a facut mila de el. Acum Archie este mai bine. Multumeste pentru sansa ce i s-a oferit printr-o privire plina de recunostinta. Tu ce ai face daca doi ochisori asemanatori ochisorilor lui Archie, ti-ar spune ca au nevoie de ajutor?
Sunday 27 January 2008, 06:08
"Speranta moare ultima" spune o vorba din popor. Unii ar adauga "insa moare pana la urma". Eu ma intreb, moare singura sau o omoram noi? Batranii ne spun sa nu ne facem iluzii referitor la un lucru ce pare imposibil de realizat si, desi suntem constienti ca sunt sanse extrem de mici de a se intampla acel "ceva", noi totusi SPERAM. De ce? De ce nu ne putem tine in frau sentimentele? Ne fac rau uneori si putin realism ne-ar ajuta sa depasim problema, insa inimioara noastra se incapatneaza si spune "NU". Care este granita dintre speranta si realism, dintre speranta si deziluzie, durere? Oare daca am putea sa avem si speranta, dar si realismul am trece mai usor peste o deziluzie? Oare realismul ar putea fi un pansament pentru speranta? Si cum am putea sa fim cu picioarele pe pamant si sa constientizam ca exista sanse sa suferim, sa nu iasa cum ne dorim, sa ne pregatim pentru o deceptie, dar in acelasi timp sa fim pregatiti sa sarbatorim o victorie? Nu stiu cat de mult intelegeti acest lucru, insa aseara am cugetat adanc asupra acestor aspecte cand o prietena mi-a povestit cum un amic de-al ei s-a sinucis desi avea o viata pe care multi si-ar dori-o. Si am incercat sa imi dau seama daca el spera la ceva si totusi, la un moment dat, a incetat sa mai spere, a vazut ca nimic nu se mai poate face si a considerat ca trebuie sa isi incheie socotelile cu viata. Daca ceva ne macina in interior, cati dintre noi avem curajul sa ne destainuim cuiva? Poate ca pe el acest lucru l-ar fi ajutat, dar n-a spus nimanui nimic. Suntem oare prea vanitosi pentru a ne arata slabiciunile? Traim intr-o lume care uneori te face sa te ascunzi, sa nu arati ca ai si tu puncte slabe de teama sa nu fi lovit acolo. Insa trebuie sa gasim pe cineva care sa ne acorde incredere si careia sa ii acordam la randul nostru incredere. Eu am inatalnit foarte putine persoane care nu m-au dezamagit si le pot numara pe jumatate din degetele de la o mana. Insa SPER ca in aceasta viata sa am norocul sa mai intalnesc oameni care sa imi fie prieteni adevarati. SPER si pentru voi acelasi lucru.
Friday 25 January 2008, 10:15
De mult timp ma gandesc sa intru si eu in aceasta comunitate. Si nu stiu de ce nu am facut-o pana acum. Simt uneori ca vreau sa comunic ceva si nu gasesc persoana potrivita cu care sa vorbesc. Sa vedem in ce fel acest blog ma va ajuta.
